Ispita asta cotidiană

... ce înger ne poate salva din abisul acesta violet?

Bătrâni ce-şi caută sfârşitul prin mijloace de transport în comun, femei ce-şi abandonează copiii în gări pline de paraziţi fără viitor, copii care-şi pierd inocenţa de la vârste fragede.

O muzică născută doar din himerele acestea absurde începe sa cuprindă aripile umane deasupra cerului. Oare câţi observă că se distrug uşor în fiecare secundă a existenţei lor? Dar dacă ar mai exista ascultarea de sine, omul-animalul acesta cu aripile morale tăiate- şi-ar schimba cursul spre nirvana sa. Şi ce folos? E mai uşor aşa.. cu doctrina lor inserată în sânge încă de când deschidem prima dată ochii. Generaţia de mâine va crede că lumea a fost aşa încă de la fiinţa primordială. Amalgamul ăsta de religii pline de "învăţăminte" care ne sunt introduse împotriva voinţei noastre.. Până la urmă, omul e o fiinţă liber cugetătoare. Ce caută ei în gândurile noastre deja fosile?

Toate, dar absolut toate ne vor fi străine în fericire.