gânD

 Puntea dintre agonie și extaz se regăsește întrucâtva în iubire...

Celui care pleacă

 Iubirea noastră-n versuri mi se pierde,
 se scandă acum în plin refugiu V.
 M-agăț cu dor de trupul tău lunatic,
 cu anii mei de copilandră verde,
 căci dorul tău, în mine e empatic.

 Rămâi aici, și nu pleca spre lume,
 Căci lumea-i călăuză zbuciumată,
 Și mi te va fura, și-mi vei uita de nume,
 De zâmbet, de figura-n râsu-mi îmbibată.  

 Când stihul meu, cumva te va străbate,
 zâmbește lin, zâmbește-i cu tandrețe...
 Ascunși de zei, vom plânge-n el păcate,
 Și vom privi spre nouri cu blândețe,
 căci dorul meu, în tine e empatic,
 cu anii mei de copilandră verde...

Către viscol

 Un dor vecin cu tine mă apasă,
 pe latura opusă a gândirii treze.
 Și fug de el, să nu auzi de mine,
 cum zbier și nu-l las tainic să viseze.
 
 Amoruri împletite grav pe bolțile de gheață,
 suspină-n fuga mea cu piedici alienare.
 Căci te tot caut prin mări de lacrimi oarbe,
 Și nu-ndraznesc să calc pe pajiști cu verdeață...
   
 melodic, firea mea ascunsă printre file,
 rostește rugăciuni fără cuvinte...
 Nu-s păsări, nume, arbori și nici zile,
 S-audă ruga mea de dor fierbinte..
 
 Ce nostalgie-n sepia mă cuprinde,
 și-un dor vecin cu tine mă apasă...
 Pe latura opusă a gândirii treze,
 Alerg să-l prind și nu îl las să iasă.




 

Noiembrie

Eu.
Infinituri de mine.
Gânduri și simțuri gonesc să se-mbine,
mereu.

alt gând

 Frunzele mele pot să acopere infinituri de tine. Tu, însă nu poți să acoperi infinituri de ele.